Historia magistra vitae

b1
Evul mediu

Acțiunile care dau dreptul unui popor să existe și să se afirme:

- o economie diversificată și, pe cât posibil, prosperă

- o structură socială care să instituie ordine și armonizarea intereselor

- un stat care să garanteze dreptul și ființa celor pe care îi conduce


Habitatul

■ Cercetările arheologice au atestat:

- reședințele domnești de la Curtea de Argeș și Târgoviște

- așezările sătești de la Coconi (lângă Iezerul Mostiștei) sau la Vădastra (jud. Olt). Tipul de locuință era bordeiul semiîngropat și locuința de suprafață cu două încăperi cu pereți căptușiți cu bârne.

Acoperișul era din lemn, peste care se puneau paie, trestie, apoi un strat de pământ.

■ înfățișarea cetăților de scaun lipsește pentru aproape tot secolul al XV-lea

- informații mai numeroase avem după 1550, astfel, Franco Sivori prezintă marile amenajări făcute de Petru Cercel reședinței domnești de la Târgoviște

■ în Transilvania, datorită existenței din abundență a pietrei, s-au construit cetăți puternice. La sfârșitul secolului al XVI-lea se remarcau Brașovul, Sibiul, Clujul, Sighișoara și Mediașul.   


Alimentația

Țările române au avut apreciabile rezerve de hrană.

■ se constată mare abundență și diversitate a mijloacelor de hrană, dar și modul inechitabil în care sunt împărțite

■ hrana oastei de țară și a mercenarilor era asigurată de domnie și cuprindea, după cu menționează un act al lui Mihai Viteazul din iunie 1570: „pâine și carne și cuțit”

■ - ospețele boierești și domnești erau îmbelșugate și însoțite de muzică

■ rodnicia pământului și hărnicia locuitorilor au tăcut ca societatea să cunoască mai rar perioadele de foamete

■ nu au fost scutiți de pustiitoarele invazii străine, de jaful opresorilor și calamitățile naturale (foametea cea mare și rea din timpul lui Radu Paisie – 1535-1545)

■ starea de sărăcie a țării a urmat expediției lui Sinan-Pașa în vara-toamna 1595 „rea foamete și lipsă și nevoie de bani”         


Familia

La fel ca și în zilele noastre baza societății a reprezentat-o familia.

■ nu avem indici preciși asupra numărului membrilor ei;

■ din documentele păstrate se constată numărul mare de copii;

■ în rândul clasei boierești predomină căsătoria unică, rar cea de a doua;

■ numărul copiilor ajunși la maturitate este relativ scăzut: în medie doi; de multe ori unul;

■ viața scurtă nu împiedica acumularea de bunuri, intrarea în dependență a producătorilor liberi, ruinarea unor familii boierești, ridicarea altora;

■ izvorul principal al puterii rămâne pământul, dar bogăția se măsoară și în obiectele prețioase pe care familia le posedă.


Vestimentația

Țăranii își confecționează singuri hainele din aba sau dimie, țesături groase de lână aduse de brașoveni din 1413 în Țara Românească. Inul și cânepa se prelucrau în fiecare gospodărie.

■ la începutul secolului al XIV-lea, istoria negustorului Zamvel din Târgoviște, prădat și ucis de hoți, este un mic capitol de istorie costumieră urban:

•  hainele de postav de Jpres;

•  șapca frâncească din postav cu cozorocul ascuțit;

•  inelul de aur (prețuit la zece florini) .

■ veșmintele celor bogați, dregătorii domnești și soțiile lor, familia dinastică, sunt asemănătoare cu ale celor din Bizanț, unele accesorii sunt occidentale, în secolul luptei antiotomane au influențe poloneze, iar după 1541, orientale.

■ costumul boieresc etalează o largă gamă de forme

- la bărbați: pălării-mitre brodate cu fir de aur, șube de postav de diferite culori, pantaloni strânși pe picior; cizmulițe groase;

- la femei: pălării cu boruri mari, cercei lungi, șube bogate de postav aurit, rochii împodobite cu pietre prețioase.

■ materialele erau aduse din Occident și Orient; camha – stofă de mătase și fir, postavul flamand, velurul de Ipria, alături de serasin, o mătase orientală țesută cu aur, taftaua, atlasul și catifeaua, toate „mărfuri tătărești”, „aduse de pe mare”.

■ portretul votiv al lui Mircea de la Cozia reprezintă un cavaler cruciat, dar cu însemnele fastului constantinopolitan: acvilele bicefale cusute pe ciorapii strâmți.

- costumul domnesc al lui Alexandru cel Bun era un caftan bizantin cu mâneci largi.  

- costumul domnesc al lui ștefan cel Mare era un splendid cojoc de camha, pe deasupra unei tunici cu motive florale (miniatura din evangheliarul de la Humor).

- Vlad Țepeș, în celebrul tablou descoperit la castelul Ambras (lângă Innsbruck) are pe cap o scufie domnească împodobită cu un rubin și nouă rânduri de mărgăritare.

■ cel mai somptuos costum de curte este etalat la Argeș de Neagoe Basarab și de soția sa Despina

- domnul poartă coroană încrustată cu nestemate, haina este de tradiție bizantină.

- doamna încoronată după tradiția bulgară și sârbă, de urechi îi atârnă cercei cu lănțișoare de aur, rochia este plisată, șuba este roșie cu misadă de soboli.


Atitudinea față de boală și moarte

După o viață scurtă și grea, amenințată de primejdii, omul medieval ar trebui să privească sfârșitul ca pe o mântuire.

■ marii boieri își dictează diata în ultimele clipe spre a lăsa ocine marilor mănăstiri, în special dacă își găsesc acolo și locul de veci.

■ un preot milostiv și soția sa îngrijesc doi bolnavi de ciumă și apoi îi îngroapă (17 mai 1566);

■ un lepros dă ocină „ca să-l hrănească cât va mai avea suflet” (9 martie 1552);

■ în afară de moartea survenită în urma epidemiilor sau nutriției rele, oamenii se mai ucid între ei:

■ mai multe omoruri sunt săvârșite între 1528-1534 pentru flecare dintre ele achitându-se dușegubina (răscumpărarea crimei);

■ pe câmpurile de luptă mor oameni tineri, precum Albu Golescu în bătălia de la Jiliște spre a scăpa viața domnului său Alexandru al II-lea Mircea;

■ o parte importantă a marii boierimi ajunge sub securea călăului (în special în secolul al XVI-lea);

■ trădătorii dovediți își sfârșesc zilele pe măsura faptelor lor.