 |
 |
| Epoca modernă |
 |
Domnia lui Al.I. Cuza inaugurează regimul politic al Convenției de la Paris care realizează în Țările Române tranziția spre regimul politic modern, parlamentar și constituțional. Ea s-a desfășurat în cadrul regimului de protecție colectivă a marilor puteri, al prevederilor constituționale ale Convenției, contradictorii în multe aspecte care au făcut dificilă funcționarea mecanismului statului și al unui context politic nou caracterizat prin apariția unor grupări politice de diferite nuanțe ideologice care inaugurează procesul de cristalizare a partidelor politice moderne.
O dată cu domnia lui Cuza se încheie faza ideologică din evoluția celor două curente care au dominat viața publică favorizând apariția unor grupări distincte ca doctrină și program care acționau pentru a cuceri sau influența puterea politică. Cristalizarea grupărilor politice cu începere din 1859 reprezintă faza premergătoare constituirii partidelor politice moderne. Domnia lui Cuza semnifică și sfârșitul pașoptismului ca ideologie și mișcare unitară în jurul idealului național, transferând lupta politică pe alte coordonate doctrinare care încorporează sau neagă moștenirea pașoptistă.
În Țara Românească, în lupta pentru puterea politică s-au cristalizat grupări de trei nuanțe: conservatoare, liberal-radicală și liberal-moderată. În Moldova, liberalii nu reușesc să constituie grupări puternice, această tendință manifestându-se mai degrabă prin intermediul unor personalități marcante, în timp ce tabăra conservatoare se înfățișează mai omogenă. Datorită prevederilor electorale ale convenției de la Paris, cele două camere parlamentare ale Principatelor și apoi camera unică au avut tot timpul o majoritate conservatoare. Toate acestea au imprimat acțiunii de reformare în sens modernizator o evoluție sinuoasă, ritmuri diferite, discontinuitate uneori, lăsând imaginea unei continue confruntări cu puterile garante, cu prevederile restrictive ale convenției sau între forțele politice interne.
Istoriografia românească a delimitat trei etape în domnia lui Al.I. Cuza: 24 ianuarie 1859 - decembrie 1861; ianuarie 1862 - 2 mai 1864; de la lovitura de stat până la abdicare (1864-1866).
Perioada consolidării unirii (1859-1861)
Prima etapă se caracterizează prin efortul depus pe plan internațional pentru a obține recunoașterea dublei alegeri și a unirii depline. Ea s-a caracterizat printr-o instabilitate politică datorată divizării forțelor politice, lipsei de maturitate și experiență parlamentară, încât între 24 ianuarie 1859 și 24 ianuarie 1862 s-au succedat în cele două principate peste 20 de guverne.
a. Recunoașterea internațională a dublei alegeri
Pe plan extern dubla alegere a fost recunoscută numai de cele patru puteri unioniste, celelalte state au refuzat să o recunoască. La inițiativa Turciei, la 26 martie / 7 aprilie s¬-a întrunit la Paris conferința internațională a celor 7 puteri garante, în chestiunea dublei alegeri. La propunerea Franței de a se recunoaște alegerea lui Cuza în cele două țări, 5 state (inclusiv Anglia) au hotărât să recunoască domnia lui Cuza. Austria a recunoscut oficial dubla alegere. Turcia și-a tergiversat decizia însă demonstrația de forță a domnitorului Cuza care a amenințat cu rezistența armată și la presiunea marilor puteri au determinat Turcia să recunoască în ședința conferinței din 26 august / 7 septembrie dubla alegere, împreună cu Austria.
Sistemul administrativ, greoi ca procedură, instaurat de convenție, a făcut dificilă guvernarea încât de la începutul domniei s-au formulat propuneri pentru desăvârșirea unirii celor două Principate române, dar la sugestia lui C. Negri pentru a menaja puterile Cuza a procedat mai întâi la pregătirea ei diplomatică. Încă din vara anului 1860 a fost pregătit memoriul destinat puterilor garante și Turciei prin care domnitorul anunța unificarea camerelor și a guvernului, dar din cauza conjuncturii externe nefavorabile înaintarea lui a fost amânată până după vizita la Constantinopol pentru obținerea învestiturii.
Succesul vizitei la Constantinopol l-a determinat pe domn să înainteze oficial memoriul în decembrie 1860. Turcia a convocat o nouă conferință internațională însă din cauza procedurii aceasta s-a întrunit greu abia în septembrie 1861. Între timp camerele românești au votat reunirea într-o ședință extraordinară, dar Cuza nu a sancționat decizia camerelor pentru a nu pune puterile în fața faptului împlinit. Conferința acceptă unirea administrativă și legislativă cu condițiile puse de Turcia și Austria, numai pe perioada domniei lui Cuza, iar la 4 decembrie 1861 Turcia a promulgat firmanul de recunoaștere a unirii depline.
b. Eforturi în vederea unificării legislative
Programul reformator al domniei lui Cuza a fost dominat în toate cele trei etape de unificarea legislativă care trebuia să fie baza unității politice. Direcțiile acestui program au fost enunțate în scrisoarea către împăratul Napoleon din 17/29 mai 1859 în memoriul din noiembrie 1860, „Idei generale pentru a folosi la reorganizarea Principatelor Unite Moldova și Valah” și în mesajul-program din 6/18 decembrie 1859 la deschiderea corpurilor legiuitoare, un adevărat program de guvernare unde prevede reformarea finanțelor, justiției, administrației, garantarea libertății individuale, întărirea autorității comunale, legiferarea statutului funcționarilor, modernizarea mijloacelor de comunicație, organizarea sistemului de învățământ, instaurarea unui sistem protecționist în industrie, garantarea neintervenției statului în afacerile particulare, soluționarea chestiunii agrare.
În prima perioadă a domniei, efortul principal s-a îndreptat spre unificare în plan legislativ și administrativ. Pe plan administrativ s-a realizat unificarea serviciilor vamale într-o direcție generală, a telegrafului, a serviciului penitenciar, a fost declarat orașul București drept capitală și 24 ianuarie zi națională.
c. Activitatea Comisiei Centrale de la Focșani
Unificarea legislativă a înaintat mai greoi din cauza procedurii complicate prevăzută în convenție. Rolul esențial a revenit comisiei de la Focșani formată din 8 munteni și 8 moldoveni, jumătate aleși de camerele celor două țări, jumătate numiți de domn. Comisia și-a început lucrările în 10/22 mai 1859 cu o majoritate conservatoare. În primele două sesiuni a elaborat două proiecte, proiectul de constituție și proiectul de lege rurală, dar nici unul nu a devenit lege. După ce a fost schimbată componența comisiei în favoarea elementelor liberale, noua comisie a elaborat un alt proiect de lege electorală, nepromulgat din rațiuni de ordin extern.
În fapt comisia nu a putut promulga decât 16 legi privind recrutarea și instrucția armatei, venitul vămilor și salinelor, importul și exportul de cereale, taxele pe vite ale păstorilor ardeleni, combaterea lăcustelor și înființarea curții de casație. A mai dezbătut și votat o serie de proiecte de legi pentru unificarea curului monedelor, instituirea unei monede naționale, organizarea administrației ministerelor, pentru serviciul de contabilitate a finanțelor statului, pentru aplicarea codului penal ostășesc, pentru introducerea codului de comerț, organizarea poștelor, telegrafului, înființarea curții de control, 3 proiecte cu caracter fiscal, pentru contribuția funciară, pentru contribuția personală și impunerea pentru poduri și șosele.
În privința unificării legislative s-a hotărât să fie revizuite codul civil, penal, comercial și de procedură penală, în conformitate cu prevederile Convenției, hotărându-¬se preluarea Codului civil francez, deoarece redactarea unui cod autohton cerea mult timp. Măsurile adoptate aplică prevederi ale Convenției, ca: desființarea privilegiilor, egalitatea în fața legilor, în materie de impozite, obligativitatea serviciului militar. La 26 ianuarie 1860 a fost inaugurată Universitatea din Iași.
Perioada reformelor realizate pe cale constituțională (1862-1864)
A doua etapă a reformelor realizate pe cale constituțională, pe baza prevederilor Convenției a fost perioada în care domnul a încercat să rezolve marile deziderate ale societății românești. Programul de reformare și modernizare a fost prezentat în discursul rostit în fața camerelor reunite: unire administrativă și legislativă, descentralizare, organizare comunală, înființarea Curții de casație și a Curții de conturi, crearea Consiliului de stat, chestiunea rurală.
a. Guvernul Barbu Catargiu (1862)
Primul guvern unic al României, instaurat la 22 ianuarie 1862 condus de Barbu Catargiu a fost un guvern conservator reflectând structura camerei reunite. A luat o serie de măsuri ce decurgeau din unirea deplină, desființarea comisiei centrale de la Focșani, a ministerelor ieșene, înlocuite temporar cu directoare.
Formarea camerei unice a accelerat procesul de adoptare a legilor, un rol important revenind domnului, care avea dreptul de inițiativă. Pentru elaborarea legilor din punct de vedere tehnic, s-a creat un organism permanent, „Comitetul legislativ provizoriu” (19 martie 1862). S-a elaborat o lege conservatoare a presei, iar în mai 1862 a fost adus în discuția camerei proiectul de lege rurală cu caracter conservator, întocmit la 1860 de Comisia centrală, combătut de M. Kogălniceanu. Deși votat în iunie, el nu a fost sancționat de Cuza.
b. Guvernul Nicolae Crețulescu (1862-1863)
După asasinarea lui Barbu Catargiu (în condiții neelucidate până azi), în fruntea guvernului a fost desemnat Nicolae Crețulescu, șeful grupării liberalilor moderați. Instaurat la 24 iunie /6 iulie 1862, guvernul Crețulescu a acționat de la început pentru adoptarea în ritm mai alert a măsurilor administrative pentru unirea deplină: unificarea serviciilor sanitare, elaborarea regulamentelor de funcționare ale serviciilor și corpurilor constituite, cum au fost regulamentul de navigație sau cel al corpului inginerilor civili. Se constituie „Consiliul superior al instrucției publice”, „Direcția generală a arhivelor statului”.
Pe plan legislativ, în 28 iulie 1862 s-a constituit o comisie de specialitate, formată din juriști, care a redactat 6 proiecte de legi: a Consiliului de Stat, a organizării administrative, a Consiliilor de prefecturi, privind constrângerea corporală. Din cauza opoziției adunării conservatoare, în sesiunea parlamentară 1862-1863 au fost adoptate doar 6 proiecte de lege din cele 68 depuse de guvern, obligându-1 pe domnitor să recurgă la soluția administrativă a decretelor și regulamentelor pentru adoptarea unor măsuri în direcția consolidării unirii.
Guvernul Crețulescu a adoptat o serie de măsuri preliminare privind mănăstirile închinate care aveau o mare datorie față de stat. Mănăstirile dețineau 22,3% din suprafața țării din care cele închinate aveau 12,16%. Încă din vara anului 1860, C. Negri a depus primul memoriu la Constantinopol în chestiunea mănăstirilor închinate. În noiembrie 1862 averile acestora au fost trecute în casa statului, iar în 22 decembrie 1862/3 ianuarie 1863 camera a votat ca datoria mănăstirilor, de 20.000.000 lei, să intre în bugetul statului.
Dificultățile domnului de promovare a programului reformator au adus în discuție și soluția instituirii unei guvernări personale. În iunie 1863 domnitorul înaintează lui C. Negri la Constantinopol un memoriu în care expune măsurile necesare pentru a elimina conflictul dintre cameră și domn. În același scop, în august a fost pregătit un proiect de constituție, comunicat de C. Negri la Constantinopol guvernului otoman și reprezentanților puterilor garante, iar în septembrie guvernului francez. Proiectul de constituție menit să instituie o guvernare personală a fost influențat de Constituția franceză din 1852 și de legea electorală belgiană.
c. Guvernul Mihail Kogălniceanu (1863-1864)
Cel de-al treilea guvern al acestei perioade a domniei lui Cuza, guvernul Kogălniceanu, a fost instalat la 11/23 octombrie. Și-a început activitatea într-o atmosferă de destindere. A înființat Școala superioară de litere la București după ce în ultimele zile ale guvernului Crețulescu s-a întemeiat Școala superioară de științe. La 3/15 noiembrie 1863, în mesajul prezentat camerei, Cuza anunță principalele reforme pe care înțelege să le realizeze: reforma electorală, reforma agrară, organizarea armatei, reforma instrucțiunii publice, organizarea comunală, garantarea libertăților cetățenești, secularizarea averilor mânăstirești.
În sesiunea parlamentară noiembrie 1863-aprilie 1864 au fost adoptate 18 proiecte de lege referitoare la organizarea statului: extinderea codului de comerț din Muntenia în Moldova, secularizarea averilor mânăstirești, legea pentru înființarea Consiliului de stat, legea contabilității, legea comunală, legea consiliilor județene. Au fost adoptate și alte proiecte nesancționate de domn. Legea pentru organizarea armatei, proiectul de cod penal și de procedură penală, legea instrucțiunii publice, legea organizării judecătorești, legea pensiilor. A fost cea mai fecundă perioadă a domniei lui Cuza. Încă din august 1863, C. Negri a înaintat porții o notă propunând rezolvarea chestiunii mănăstirilor închinate contra unei despăgubiri. În 13/25 decembrie a fost prezentat camerei proiectul de lege al secularizării averilor mânăstirești, adoptat rapid cu o mare majoritate de voturi, prin care revenea în stăpânirea statului 25% din teritoriul țării. În 13/25 martie 1864 a început dezbaterea chestiunii rurale. Camera a dat un vot de neîncredere guvernului Kogălniceanu însă Cuza a refuzat această soluție și a prorogat camera. Reunită în sesiune extraordinară la 2/14 mai, camera a repetat moțiune de neîncredere, dar a fost dizolvată. Lovitura de stat a fost însoțită de o proclamație către armată și una către popor. Între 10 / 22 mai – 14 / 26 mai domnul a supus spre aprobare printr-un plebiscit Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris și proiectul de reformă agrară.
Regimul guvernării autoritare (1864-1866)
a. Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris
Statutul modifica în sens autoritar convenția sporind drepturile puterii executive, limitând cele ale legislativului. Domnul avea singur inițiativa legilor care erau elaborate de Consiliul de Stat. Statutul constituie o a doua cameră a parlamentului (Senatul) format din membrii de drept și cei numiți de domn , ultimii constituind majoritatea. Numai această cameră avea dreptul de a primi petiții. Atribuțiile camerei au fost considerabil reduse. Noua lege electorală stabilea două categorii de alegători. Direcți și primari. Alegătorii primari votau prin delegați, 1 la 100. Legea reducea mult censul în raport cu prevederile Convenției de la Paris sporind numărul alegătorilor.
Modificarea Convenției a fost recunoscută pe plan internațional într-un acord al puterilor din 16/28 iunie 1864 și a fost consemnată în Actul Adițional la Convențiunea din 7/19 august 1858, unde este recunoscută autonomia țării, dreptul de a modifica și schimba legile ce priveau cârmuirea internă fără nici o intervenție de afară. Statutul restituia României și guvernului său atributele suveranității. Potrivit prevederilor statutului ce acorda puteri suplimentare executivului, în intervalul dintre sesiunile parlamentare guvernul putea emite decrete-legi. În perioada iulie-decembrie, până la întrunirea noilor adunări legiuitoare, au fost elaborate 40 decrete-legi între care cele referitoare la reforma agrară, introducerea sistemului de măsuri și greutăți, unificarea legilor penale și civile, înființarea camerelor de comerț, a Casei de depuneri și consemnațiuni. La 4/16 iulie s-a înființat Universitatea din București.
b. Legea rurală
În 14/26 august 1864, Cuza a sancționat și promulgat legea rurală însoțind-o de o proclamație către săteni. Articolul I al legii prevedea: sătenii clăcași sunt și rămân proprietarii deplini pe locurile supuse posesiunii lor în întinderea hotărâtă de lege, întindere stabilită în funcție de numărul de vite pe care le dețineau. Articolele următoare prevăd posibilitatea completării loturilor pentru cei care nu aveau întinderea suficientă, fixează întinderea maximă a pământului țăranilor la 273 din suprafața moșiei, cei care n-¬au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă și grădină, cei care nu aveau suprafața cuvenită se puteau muta pe moșiile statului dacă s-au epuizat cele 2/3 din suprafața moșiei, ca și însurățeii de altfel, timp de 30 de ani pământul primit nu putea fi înstrăinat sau ipotecat, se reglementa dreptul țăranului la pădure, desființarea clăcii, dijmei, podvezilor și a tuturor sarcinilor datorate stăpânilor de moșii, țăranii plăteau o despăgubire repartizată pe 15 ani pentru clacă, dijmă și celelalte obligații. Prin această lege au fost împroprietărite aproape 500.000 de familii, cu circa două milioane de hectare de pământ, revenind o medie de 4 ha pe familie.
Legea rurală încheie procesul de transformare a proprietății funciare din România în proprietate deplină, în sens burghez, consacrând dreptul de proprietate al țăranilor asupra loturilor.
Legea a avut numeroase imperfecțiuni care au generat problema agrară la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Întinderea prea mică a lotului de împroprietărire a făcut ca proprietatea țărănească să nu fie eficientă, capabilă de a oferi o alternativă viabilă la marea proprietate, creându-se un dezechilibru flagrant între funcția economică și socială a celor două categorii de proprietăți; un număr destul de mare de țărani au rămas neîmproprietăriți; pe planul producției a însemnat o stagnare și un regres pentru o perioadă de timp. A avut și consecințe favorabile pentru o parte a țărănimii, pentru înzestrarea moșiilor și a gospodăriei țărănești cu inventar modern, a eliberat o parte a forței de muncă orientând-o înspre industrie, a favorizat relațiile capitaliste de muncă în agricultură și a avut consecințe sociale importante.
c. Legea instrucțiunii publice
La 25 noiembrie / 7 decembrie a fost promulgată legea instrucțiunii publice. Prima lege modernă a învățământului din România reglementa, într-o manieră unitară, toate ramurile învățământului, public sau particular, de la cel elementar la învățământul superior. Legea instituie principiile libertății, obligativității și gratuității învățământului, unitatea școlii elementare de sat și oraș, egalitatea sexelor la învățământ, laicizarea învățământului. Legea consacră în România liceul unitar de 7 clase, cu o pondere mai mare acordată disciplinelor umaniste, cu un ciclu inferior de 4 clase și cu gimnaziu distinct. Legea introduce învățământul tehnic profesional prin școlile reale de agricultură, arte și meserii, de comerț. Ea prevedea necesitatea pregătirii pedagogice a cadrelor didactice și obligativitatea probelor publice de admisibilitate în post. Legea instituia principiul inamovibilității profesorilor universitari titulari, importantă în condițiile autonomiei universitare. Învățământul era pus sub jurisdicția Ministerului cultelor și instrucțiunii publice. Era public sau privat și avea 3 grade. Ministerul își exercita autoritatea prin intermediul Consiliului permanent al Instrucțiunii format din 5 membri numiți prin decret, conceput ca un corp consultativ și juridic, ce aviza în toate chestiunile privind administrația și conducerea învățământului. Legea instituia Consiliul General al Instrucției, corp reprezentativ prezidat de ministru, format din delegați ai învățământului primar, secundar, superior, ai școlilor militare, medicale, profesionale și din 6 membri numiți.
d. Alte reforme
În 4/16 decembrie a fost adoptat codul civil elaborat pe baza codului Napoleon și a celui italian care a introdus o serie de prevederi moderne, cum au fost căsătoria și divorțul civil. În 3/15 decembrie 1864 a fost promulgat Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale pentru chestiunile românești prin care se prevedea autocefalia bisericii românești, legătura cu Constantinopolul menținându-se numai în chestiunile dogmatice.
În 1865 au fost promulgate 32 de legi, între care se remarcă legea organizării judecătorești din iulie 1865, codul de procedură civilă, înființarea curților cu jurați, a Înaltei Curți de Justiție, înființarea Consiliului Medical Superior (10 noiembrie 1865), adoptarea Codului penal și de procedură penală. În această perioadă au fost luate o serie de măsuri pentru încurajarea capitalului străin în țară, înființarea burselor de comerț, pentru sprijinirea creditului de creștere a veniturilor statului, stabilirea impozitului funciar, organizarea sistemului de impunere și percepere a impozitelor.
Reformele modernizatoare ale domnitorului Cuza au provocat mutații însemnate în structurile societății, în viața economică, stimulând categoriile burgheze, dezvoltarea industrială și introducerea treptată a mașinismului, modernizarea mijloacelor și căilor de transport.
