Historia magistra vitae

b1
Epoca modernă

surse primare
  • 1. ........................................................................................................................................
  • 2. ........................................................................................................................................
  • 3. ........................................................................................................................................
  • 2. ........................................................................................................................................
  • 4. ........................................................................................................................................
  • 5. ........................................................................................................................................
  • 6. ........................................................................................................................................
  • 7. ........................................................................................................................................
  • 8. ........................................................................................................................................
  • 9. ........................................................................................................................................
  • 10. ........................................................................................................................................
  • 11. ........................................................................................................................................
  • 12. ........................................................................................................................................
  • 13. ........................................................................................................................................
  • 14. ........................................................................................................................................
  • 15. ........................................................................................................................................
  • 16. ........................................................................................................................................
  • 17. ........................................................................................................................................

 

 

 

 

  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
surse secundare
  • 1. ........................................................................................................................................
  • 2. ........................................................................................................................................
  • 3. ........................................................................................................................................
  • 2. ........................................................................................................................................
  • 4. ........................................................................................................................................
  • 5. ........................................................................................................................................
  • 6. ........................................................................................................................................
  • 7. ........................................................................................................................................
  • 8. ........................................................................................................................................
  • 9. ........................................................................................................................................
  • 10. ........................................................................................................................................
  • 11. ........................................................................................................................................
  • 12. ........................................................................................................................................
  • 13. ........................................................................................................................................
  • 14. ........................................................................................................................................
  • 15. ........................................................................................................................................
  • 16. ........................................................................................................................................
  • 17. ........................................................................................................................................

 

 

 

 

  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................
  • ....................................................................................................................................................

O dată cu formarea guvernului de către o noua coaliție liberală în frunte cu prim-ministrul I.C. Brătianu, activitatea diplomatică în vederea modificării statutului internațional al României se intensifica. În calitate de ministru de externe, M. Kogălniceanu a emis la 28 iunie 1876 o notă diplomatică în care solicita recunoașterea de către marile puteri europene a individualității noului stat român și a numelui sau oficial de România, integritatea teritoriului, fixarea hotarului cu Turcia pe talweghul Dunării, recunoașterea pașapoartelor românești, încheierea unei convenții economice și juridice cu Poarta. Se cerea, cu alte cuvinte, recunoașterea independenței României. Alte note diplomatice condamnau reacțiile turcești și anunțau hotărârea României de a-și apăra granițele.

În vara anului 1876 criza orientală s-a adâncit. La Reichstadt, în Boemia, a avut loc o întâlnire între Francisc Iosif și Alexandru II unde se realizează câteva angajamente politice care decid soarta crizei balcanice. Austro-Ungaria s-a angajat să preia sub administrația sa Bosnia-Herțegovina în timp ce Rusia avea câmp de acțiune liberă în Balcani. S-a mai decis autonomia Bulgariei și preluarea de către Serbia și Muntenegru a unor teritorii deținute de Turcia.

Presimțind izbucnirea unui conflict deschis între Rusia și Turcia, primul ministru I.C. Brătianu și ministrul de externe M. Kogălniceanu s-au orientat spre tratativele directe cu Rusia în scopul de a evita transformarea țării în câmp de război. România manifesta, de asemenea sentimente de „amiciție” față de Austro-Ungaria. La 29-30 septembrie / 11-12 octombrie 1876, o delegație română din care făceau parte I.C. Bratianu ca prim-ministru, colonelul Gh. Slăniceanu, ministrul de război, T. Văcarescu, mareșal al Curții și Singurov adjutantul domnitorului, precum și o delegație compusă din țarul Alexandru II, cancelarul Gorceakov și ministrul de război Miliutin, au purtat tratative având ca obiect problema trecerii trupelor ruse peste teritoriul românesc în drum spre teatrul de război din Balcani. Tratativele dintre cele două state au continuat în noiembrie și la București.

Conferințele internaționale de la Constantinopol (1876-1877) și de la Londra (1877) au încercat să găseasca soluții pașnice crizei balcanice, dar lucrurile se precipitau în altă direcție. Noua Constituție a Imperiului otoman adoptată la 11-13 decembrie 1876 considerau România „o provincie privilegiată” a imperiului fapt ce a stârnit proteste vehemente din partea României. La începutul anului 1877, Rusia a semnat o convenție secretă la Budapesta cu Austru-Ungaria prin care primea mână liberă în Balcani.

După tratativele îndelungate la 4/16 aprilie 1877, la București, s-a semnat Convenția privind trecerea trupelor rusești pe teritoriul României. Textul Convenției reglementa tranzitul trupelor spre Balcani și angaja Rusia să respecte și să mențină integritatea României și drepturile politice ale statului român așa cum rezultau din legile interne și tratatele externe. Traseul pe care trupele rusești urmau să se deplaseze a fost stabilit în detaliu ocolind Bucureștiul, iar cheltuielile de transport urmau să fie suportate de guvernul rus. Au fost stabiliți comisari pentru legătura cu autoritățile romanești.

În paralel, guvernul român a luat măsuri de organizare a apărării în caz de atac din partea Turciei. A fost decretată mobilizarea armatei romane, s-au organizat noi regimente și baterii de artilerie, România dispunând la acel moment de un număr de 120.000 de ofițeri și ostași dintre care 58.000 în unitățile operative. La toate acestea se mai adăugau garda civică și alte formațiuni militare. Trupele române au fost dispuse pe aliniamente în sudul țării, pe linia Dunării, pentru a putea interveni în caz de atac otoman. La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Turciei, iar trupele rusești au început trecerea Prutului. Armata română a acoperit linia Dunării pentru a evita invadarea teritoriului românesc de către trupele otomane. Bateriile turcești au bombardat garnizoanele românești din stânga fluviului la Calafat, Bechet, Izlaz, Corabia, Giurgiu. Cele românești au ripostat bombardând Vidinul. Starea de război între România și Poartă era acum deschisă.

În țară opinia publică și autoritățile se arătau adânc impresionate de aceste evenimente. La 29-30 aprilie / 11-12 mai 1877 Parlamentul României a votat moțiuni în care se cerea guvernului ruperea urgentă a relațiilor de dependență față de Imperiul otoman și declararea războiului cu Poarta. Ca răspuns la interpelarea deputatului Nicolae Fleva, în data de 9/21 mai 1877, ministrul de externe, M. Kogălniceanu, a declarat că țara este gata să rupă orice legătură cu Turcia. Parlamentul a votat printr-o moțiune independența României precum și faptul că tributul datorat Porții urma sa fie destinat înzestrării armatei.

Actul proclamării independenței a fost primit cu mult entuziasm de opinia publică românească și de românii din afara granițelor țării. Pe plan diplomatic european acest act a fost primit în mod diferit. Rusia a acceptat ca pe un fapt împlinit acest act, Italia s-a manifestat cu multă simpatie, dar Anglia, Germania și Austruo-Ungaria au avut o atitudine rezervată menționând că se vor pronunța numai la terminarea războiului.