Historia magistra vitae

b1
Epoca modernă

Monarhul a reprezentat una din instituţiile fundamentale ale statului român modern cu rol moderator şi de arbitru al întregii vieţi publice. Constituţia oferea monarhului largi prerogative politice, militare, executive şi legislative ceea ce-i permitea să joace un important rol de factor moderator şi dinamizator al activităţii politice din stat.

Pentru sporirea prestigiului monarhului şi al ţării, la 9/21 septembrie 1878, Parlamentul a decis să confere principelui Carol I titlul de Alteţă Regală: aceasta semnifica, de fapt, afirmarea unui nou statut şi a unui prestigiu sporit al României în relaţiile internaţionale.

Proclamarea şi recunoaşterea independenţei de stat a României a permis instaurarea regatului. La 14 martie 1881, Parlamentul a votat legea prin care România devenea regat, la 10/22 mai 1881, Carol I şi soţia sa Elisabeta de Wied, au fost încoronaţi în cadrul unei impresionante festivităţi ca rege şi regină a României.

Noua titulatură a suveranilor şi ridicarea ţării la rangul de regat au sporit independenţa şi prestigiul României în viaţa internaţională. Cum Constituţia declara România monarhie ereditară, iar familia nu avea moştenitori direcţi, prin „pactul de familie” din 18 mai 1881, s-a reglementat succesiunea la tronul statului român. Astfel moştenitor al tronului a fost proclamat prinţul Ferdinand de Hohenzollern­-Sigmaringen, nepotul de frate al regelui Carol I.

Din 1875 la Sinaia a început construcţia castelului Peleş care va fi reşedinţă a familiei regale române. În 1884 Parlamentul a votat legea de înfiinţare a Domeniilor Coroanei.

În calitate de monarh constituţional Carol I a avut un rol însemnat în viaţa politică a României moderne. Personalitate onestă şi echilibrată, integru din punct de vedere moral, regele a ştiut să modereze cu pricepere disputele politice şi să facă să funcţioneze eficient sistemul politic constituţional. El a acţionat cu deosebită supleţe pentru bunul mers al treburilor ţării, a încurajat modernizarea instituţională a statului şi a sprijinit lupta naţională a românilor aflaţi sub stăpânire străină. Spirit modest şi disciplinat, Carol I a dus el însuşi o viaţă exemplară. A eliminat orice amestec în viaţa politică din partea reginei Elisabeta care s-a remarcat prin încurajarea artelor, în activitatea de patronaj cultural şi social.

Beneficiind de cea mai lungă domnie din istoria ţării, 1866-1914, regele Carol I şi-a pus , fără îndoială, amprenta asupra întregii dezvoltări a României moderne. Dând dovadă de simţ politic el a colaborat fructuos cu oamenii politici importanţi, personalităţi accentuate, uneori dificile: I.C. Brătianu, D.A.Sturza, Lascăr Catargiu, P.P.Carp, I.I.C.Brătianu, etc. a făcut faţă cu demnitate tuturor atacurilor antidinastice şi republicane manifestându-se ca un veritabil suveran constituţional, reuşind să-şi asigure respectul şi consideraţia colaboratorilor.