Historia magistra vitae

b1
Epoca contemporană

- în extrema stângă a vieţii politice interbelice s-au aliat comuniştii.

- Partidul Comunist din România a activat ca o secţie a Cominternului.

- în cadrul Partidului Socialist în 1920 a existat o confruntare între opinia:

- constituirii unui partid comunist şi afilierii la Comintern.

- şi unificării întregii mişcări muncitoreşti şi afilierea la Comintern.

- toamna 1920 o delegaţie a socialiştilor români au vizitat Rusia Sovietică pentru a discuta condiţiile afilierii la acest organism comunist internaţional.

- Iosif Jumanca, Ioan Fluieraş, G. Grigorovici au fost excluşi din conducerea socialistă pentru neacceptarea acestor condiţii.

- la 8 mai 1921, extrema stângă a pus bazele Partidului Comunist.

- Partidul Socialist s-a disociat de acesta.

- au fost arestaţi unii participanţi la Congresul de constituire.

- în 1922 a avut loc totuşi la Ploieşti Congresul al 13-lea la care au participat 34 delegaţi

- în 1923 comuniştii români au adoptat şi susţinut teza cominternistă, dezvoltată de Buharin, privind dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat.

- România era considerată „un stat multinaţional”, o creaţie a „imperialismului apusean”.

- au instigat cu sprijinul sovietic unele tulburări în Basarabia, în 1924 la Tatar-Bunar, Cişmele, Nicolaevsca, Neruşai, Galileşti, care au grăbit scoaterea comuniştilor în afara legii prin Ordonanţele Corpului 2 Armata din 5 aprilie 1924 şi 23 iulie 1924.

- măsurile contra comuniştilor au fost legiferate prin:

- Legea persoanelor juridice din 6 februarie 1924

- Legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice din 19 decembrie 1924.

- Comuniştii au acţionat in ilegalitate până în 1944 (august).   


Doctrina partidului

- comuniştii, fără o legitimitate istorică în ţara noastră au dezvoltat o grupare extremistă şi conspirativă.

- în 1923 numărau circa 2.000 persoane.

- în 1041-1944 sub 1.000 persoane.

- România era etichetată drept „un stat imperialist multinaţional” o „temniţă a popoarelor”

- comuniştii şi-au propus drept obiectiv cucerirea puterii politice, au acceptat compromisuri spre a se strecura în vârful piramidei politice în spatele unor alianţe;

- la nivelul conducerii centrale au fost: Gheorghe Cristescu (1921-1924), Elek Koblos (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru ştefanski (1931-1935), Boris ştefanov (1935-1938), ştefan Foriş (1940-1944) conducerea se afla sub presiunea unor centre de conducere din ţară, de la Berlin, Fraga, Moscova.

- Partidul s-a confruntat cu existenţa şi activitatea paralelă a două fracţiuni:

- cea din interior (Lucreţiu Pătrăşcanu, Bela Breiner, Alexandru Sencovici) .

- cea din exterior (Lenuţa Filipovici, A. ştefanski, Vanda Nicolski, E. Iacobovici)

Ana Pauker a acţionat pentru a reface gruparea din exterior, pe care a pus-o la dispoziţia lui Stalin. Unii lideri au pierit în U.R.S.S.: Alexandru Dobrogeanu Gherea, Eugen Rozvan, Ecaterina Arbore, Timotei Marin, Marcel Pauker, David Fabian, Ion Dicescu, Pavel Tcacenko.

- salutând pactul germano-sovietic din 1939, comuniştii subliniau ca dificultăţile survenite în urma începerii războiului mondial să fie folosite pentru declanşarea unei „revoluţii sociale”.