Cauză și efect |
Conceputul de cauză și efect este o încercare de a înțelege de ce lucrurile se întâmplă așa cum o fac. Acest lucru implică judecăți de motivare și de contestare a evenimentelor pe termen scurt și lung, identificarea circumstanțelor și a modurilor în care moștenirea trecutului formează intenții și consecințe nedorite care apar la finalitatea acțiunii. Conceptul este folosit de istorici pentru a identifica legăturile dintre evenimente semnificative, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. El își propune să identifice, să examineze și să analizeze motivele pentru care s-au produs evenimente și consecințele sau rezultatele care derivă din ele. Uneori, legătura dintre cauză și efect este foarte clară. De exemplu, ploaia ce cade timp de mai multe săptămâni (cauza) duce la inundații și distrugerea culturilor (efect). Cu toate acestea, de multe ori această legătură nu este chiar așa de evidentă. În general, există mai multe cauze (motive) care conduc la un eveniment sau o acțiune. De asemenea, pot fi și mai multe efecte (rezultate). Uneori, efectele sunt ușor de identificat, în timp ce în alte cazuri ele sunt mai greu de precizat și nu pot fi observate chiar dacă a trecut mult timp de la eveniment.
Istoricul, ca investigator al trecutului, cerne elemente de probă pentru a determina cauzele evenimentelor care de multe ori provin dintr-o multitudine de posibilități. În examinarea atât a tragediilor cât și a realizărilor din trecut, ei sunt de obicei interesați să afle cum și de ce au avut loc. Întrebarea cu care încep căutarea cauzelor este: Care au fost acțiunile, credințele și circumstanțele care au condus la aceste consecințe?
În istorie trebuie să se ia în considerare factorul uman. Oamenii, ca indivizi și ca grupuri, joacă un rol în promovarea, modelarea și rezistența la schimbare. Cauzele care sunt oferite pentru orice eveniment special pot fi diferite, bazate pe prioritatea dată unora dintre cauze și pe abordările istoricului. Un exemplu, poate fi efectul ciumei în perioada medievală. Moartea Neagră a dus la o serie de efecte - unele pe termen scurt, altele pe termen lung. Efectele pe termen scurt au inclus: familii distruse, mulți copii rămân orfani; scăderea masivă a populației duce la o penurie de muncitori agricoli și comercianți calificați; unii preoți au refuzat să îngroape victimele ciumei de teamă de a contracta boala; persecuția unor oameni din societate (cum ar fi evreii) care au fost acuzați de a fi provocat ciuma. Efectele pe termen lung au inclus: slăbirea sistemului feudal în Europa pentru că țăranii, orășenii și comercianții puteau cere acum condiții mai bune și salarii mai mari în loc de a lucra în schimbul protecției oferite de feudali; o reducere a puterii și influenței Bisericii asupra vieții oamenilor din cauza că Biserica (inclusiv prin preoți și clerici) nu a fost în măsură să împiedice ciuma; țăranii cer recunoașterea drepturilor lor printr-o serie de revolte; îmbunătățirea igienei și cunoștințe medicale datorită noilor reglementări și legi introduse pentru a preveni infecțiile ulterioare.
Continuitatea și schimbarea |
Continuitatea și schimbarea implică confruntarea cu complexitatea trecutului. Identificarea continuității și schimbării în istorie este abilitatea de a înțelege modul în care problemele se schimbă sau se mențin constant în timp și identifică schimbarea ca progres sau declin. Plasarea evenimentelor istorice în ordine cronologică reprezintă o modalitate de identificare a continuității, iar capacitatea de a grupa evenimentele în perioade identificabile ajută la înțelegerea mai bună a interconectării lor.
Schimbarea este probabil unul dintre cel mai importante concepte istorice. Explorarea, explicarea și evaluarea schimbării are o importanță deosebită pentru cei care studiază istoria și scriu despre ea. Când investighează trecutul, majoritatea istoricilor nu se focalizează pe un anumit moment în timp, ci pe modul în care o societate s-a schimbat și a evoluat pe o perioadă mai lungă. Societățile omenești nu sunt niciodată statice, toate suferă o formă de schimbare, oricât de mică sau de nereușită ar fi ea. Unul dintre obiectivele unui istoric este acela de a identifica, descrie și explica acest proces de schimbare. Ei caută să afle condițiile și factorii care au cauzat schimbarea. Ei încearcă să identifice modul în care schimbarea a afectat societatea în cauză. De asemenea, semnificativă este și viteza schimbării. Cele mai multe schimbări istorice sunt lente, graduale sau evolutive, provoacă mici perturbări pentru societate și membrilor săi individuali. Dar unele schimbări istorice – cum ar fi cele cauzate de un război, de o revoluție, de o criză economică sau de un radicalism politic - pot fi abrupte, rapide și tumultuoase.
Continuitatea este opusul schimbării. Istoricii sunt interesați de schimbare, dar sunt atenți la faptul că nu totul se schimbă. Chiar și într-o perioadă de mari schimbări, unele instituții, tradiții și valori vor rămâne constante. Apariția unui nou monarh sau lider politic ar putea aduce schimbări semnificative, deși sistemul politic în sine poate rămâne același. O revoluție poate să-și propună să creeze o nouă societate, dar nu poate schimba modul în care oamenii gândesc sau se comportă. Liderii revoluționari au condus revolte împotriva guvernelor opresive, însă odată ajunși la putere au început ei înșiși să utilizeze metode similare cu cele folosite de foștii conducători. Continuitatea poate fi importantă deoarece oferă unei națiuni sau societăți stabilitate și coerență, permițându-i să mențină unitatea și să funcționeze. Prea multă schimbare poate zdruncina fundamentele unei societăți și poate provoca incertitudini, destabilizare, lipsă de control, chiar suferință umană. Continuitatea ne arată, de asemenea, cât de dificilă poate fi schimbarea unor atitudini și comportamente umane.
Contestabilitatea |
Conceptul se referă la explicații sau interpretări ale unor evenimente trecute care sunt deschise pentru dezbatere. Istoria este o formă de cunoaștere care modelează gândirea populară și intră frecvent în dezbatere publică. Istoricii din întreaga lume au de multe ori acces la surse foarte diferite. Artefactele, cum ar fi picturi rupestre sau opere de artă, bijuterii și arme pot să fie deteriorate sau incomplete. Înregistrările scrise pot conține erori sau au fost modificate sau falsificate după ce au fost scrise. Unele obiecte sau înregistrări poate chiar au fost distruse pentru totdeauna. Aceste realități îi pot determina pe istorici să tragă concluzii diferite cu privire la ceea ce văd. Chiar și istoricii care studiază aceleași surse pot ajunge, uneori, la concluzii diferite despre ceea ce le relevă dovezile. Acest fapt face istoria să fie deschisă spre dezbatere. De multe ori nu există niciun răspuns care să aibă certitudinea că este cel corect, istoricii fiind mereu în căutarea unei înțelegeri mai complete a trecutului.
Revoluția industrială a fost o perioadă de mari schimbări. Într-un scurt interval de timp, noi invenții și inovații a adus schimbări uriașe asupra modului în care oamenii au trăit, au lucrat, au comunicat și au călătorit. Invenția telefonului a revoluționat modul în care oamenii comunicau în întreaga lume. Inventatorul american de origine scoțiană Alexander Graham Bell a fost mult timp creditat cu inventarea telefonului. Desigur, el a fost primul care a reușit să-l breveteze în SUA, în 1886, după conceptualizarea și dezvoltarea unei versiuni a telefonului. Cu toate acestea, mulți istorici îi contestă acestuia paternitatea invenției. În același timp au existat în lucru mai multe invenții similare făcute de Antonio Meucci, Innocenzo Manzetti și Thomas Edison. Mulți istorici dau credit acestor inventatori că au dezvoltat primele aparate de comunicare la distanță prin voce. Din păcate, este dificil de a dovedi cine a fost primul deoarece multe dintre componentele electronice care au devenit în cele din urmă parți ale telefonului au fost dezvoltate separat în întreaga lume de către mai multe persoane în același timp. Din acest motiv, inventatorul telefonului va fi mereu contestat de către istorici. Un lucru care nu poate fi contestat este faptul că nu o singură persoană a fost responsabilă pentru invenție.
Contestabilitatea în istorie rezultă din natura deschisă a interpretării istorice. Doi istorici pot produce interpretări cu totul diferite ale aceluiași eveniment dintr-o serie de motive, inclusiv motivul pentru care cercetează tema, sursele istorice folosite și perspectiva sau punctul lor de vedere. Examinarea dezbaterilor între istorici ne poate ajuta să înțelegem cum folosesc istoricii sursele pentru a construi narațiuni istorice și modul în care abordarea și interpretarea lor poate fi modelată de scopul și perspectiva acestora, inclusiv de opțiunile lor politice.
Empatia și judecata morală |
Empatia istorică este capacitatea de a intra în lumea din trecut cu o imaginație în cunoștință de cauză și cu responsabilitate etică. Empatia ne ajută să înțelegem impactul evenimentelor din trecut asupra unui anumit individ sau grup, inclusiv să facem o apreciere a împrejurărilor cu care aceștia se confruntă, precum și motivațiile, valorile și atitudinile din spatele acțiunilor lor. Empatia aduce istoria la viață. Ne leagă ca ființe umane, indiferent de cât de mult timp a trecut. Explicată într-un alt mod, empatia este capacitatea de „a te pune în pielea altcuiva” – de a fi conștient și sensibil la sentimentele, gândurile și experiențele altei persoane. Acest lucru necesită cunoștințe solide asupra contextului istoric și un efort conștient de a „da sens” acțiunilor umane în cadrul acestui context.
Predarea empatiei are nevoie de mult mai mult decât simpla instruire a elevilor cum să se plaseze cu sensibilitățile lor moderne într-un context istoric. Cerința „imaginați-vă că sunteți un soldat în tranșee” nu este de ajuns. Activitățile eficiente realizate pentru a încuraja gândirea istorică prin folosirea empatiei se bazează pe figuri istorice reale, sunt fundamentate cu dovezi, solicită elevilor să examineze perspectiva oamenilor și motivația lor într-un anumit context istoric și oferă oportunități pentru ca elevii să se angajeze în procesul de luare a deciziilor, de rezolvare a problemelor sau într-o dezbatere. Disciplina istorie impune expunerea unor puncte de vedere personale doar dacă sunt bazate pe dovezi, însă toate înregistrările istorice semnificative implică o judecată morală explicită sau implicită. Istoricii au nevoie de o conștientizare a propriilor valori și a impactului acestor valori asupra înțelegerii lor istorice.
Perspectiva |
Perspectiva istorică este un act cognitiv de a înțelege diferite contexte sociale, culturale și intelectuale, viața și activitățile oamenilor în trecut. Acest lucru implică o înțelegere cu privire la pericolele anacronismului și o apreciere a diverselor perspective asupra trecutului. Conceptul de perspectivă este o parte importantă a anchetei istorice. Perspectiva unei persoane reprezintă punctul lui de vedere, poziția din care vede și înțelege evenimentele care se întâmplă în jurul său. Oamenii au avut și vor avea puncte de vedere diferite (sau perspective) despre un eveniment special, persoană, civilizație sau artefact, influențate de factori care țin de vârstă, sex, educație, experiență de viață, poziție socială, opinii politice, valori și convingeri. De exemplu, o figură istorică ar fi putut fi văzută de unii ca un luptător pentru libertate iar de alții drept un terorist. Perspectiva istorică presupune înțelegerea normelor sociale, culturale, intelectuale și a factorilor emoționali care au modelat și au afectat viața și acțiunile oamenilor în trecut. La un anumit moment, diferiți oameni au acționat pe baza unor convingeri și ideologii contradictorii, așa că înțelegerea perspectivelor lor este o cheie pentru asumarea propriilor perspective pentru istorici. La fel ca oricine altcineva, istoricii au perspective care le pot influența interpretarea trecutului și a modului în care scriu despre el.
Pentru a înțelege perspectiva istorică este important să se ia în considerare, un lucru care adesea este trecut cu vederea, că istoria se distinge de alte discipline academice datorită faptului că aceasta se schimbă în timp. Istoricii sunt cei mai îngrijorați de aceasta. Pentru a o explora, ei aleg o varietate de subiecte ce țin de politică, diplomație, economie, personalități, norme culturale, practici și obiceiuri sociale. Indiferent de subiectul ales, ei sunt în primul rând angajați într-un exercițiu de clarificare a contextului istoric special al problemei abordate. De exemplu, este imposibil de a explica dinamica puterii monarhice din secolele XVII –XIX fără a explica credințele, normele și obiceiurile care au guvernat această formă de guvernare. Și nu ar avea sens să fie aduse critici regimurilor monarhice absolutiste pe motiv că acestea nu acordau cetățenilor lor drepturi democratice, deoarece însăși ideea de democrație nu a fost stabilită decât mult mai târziu. Argumentele aduse fără a ține seama de realitățile trecutului prezintă o slabă înțelegere a dinamicii schimbărilor istorice și sunt ușor de etichetat ca anacronice.
Semnificația |
Semnificația istorică se referă la principiile care stau în spatele selectării a ceea ce ar trebui să fie amintit, investigat, predat și învățat la disciplina istorie. Stabilirea semnificației istorice reprezintă abilitatea de a identifica evenimentele, problemele și tendințele care sunt semnificative din punct de vedere istoric și modul în care ele se leagă. Semnificația istorică este un concept critic deoarece determină ceea ce studiem și concluziile la care ajungem. Decizia cu privire la importanța atribuită unor anumite aspecte ale trecutului este luată ca urmare a unui proces complex ce implică judecăți care depind de perspectivă și scop. Stabilirea semnificației istorice merge dincolo de ceea ce este personal, interesant sau prietenos; este nevoie de aprecieri contemporane referitoare la consecința, durabilitatea și relevanța în timp. Dar semnificația istorică este adesea o decizie subiectivă, ceea ce o face contestabilă (deschisă provocării). De multe ori, istoricii nu sunt de acord cu privire la semnificația unui eveniment istoric, punând mai mult accent sau valoare pe lucruri diferite.
Pentru că este imposibil de a studia tot ce s-a întâmplat în istorie se impune realizată o selecție a celor mai reprezentative evenimente, persoane și locuri interesante din trecut. Semnificația acestora poate varia în timp și de la un grup la altul. Ceea ce a fost văzut ca semnificativ în trecut, astăzi se poate să nu mai fie considerat important. De altfel, ceea ce este semnificativ pentru un grup în trecut poate să fie lipsit de relevanță pentru alte grupuri de atunci sau din prezent. De asemenea, semnificația diferitelor evenimente și oameni din trecut este determinată, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de vârstă, sex, etnie, convingeri religioase, naționalitate și familie. Trecutul propriilor noștri strămoși este în mod clar semnificativ pentru noi, însă rareori și pentru alții.
Temele specifice de studiu cuprind elementele semnificative care au dus la o mare schimbare pe perioade lungi de timp pentru un număr mare de oameni și care au semnificație în prezent. Pentru a determina care sunt semnificative din punct de vedere istoric se pot pune următoarele întrebări:
• Cât de importante au fost pentru oamenii care au trăit în acele timpuri?
• Câte persoane au fost afectate de acestea?
• În ce măsură au fost viețile oamenilor afectate de ele? Efectele au fost pozitive sau negative?
• Efectele au fost pe scară largă? Au fost efecte de durată lungă?
• Sunt importante pentru înțelegerea noastră a trecutului?
• Sunt importante pentru înțelegerea noastră a prezentului?
• Importanța lor s-a schimbat în timp?
• Efectele lor se mai resimt și azi? Afectează atitudini și convingeri și în prezent?
Istoricii cântăresc importanța, durabilitatea, precum și relevanța evenimentelor, temelor și problemelor din trecut și oportunitatea de a folosi trecutul pentru a furniza lecții contemporanilor. Istoricii dezbat ceea ce este semnificativ istoric și identifică elementele care stau la baza deciziilor cu privire la ceea ce este important din punct de vedere istoric. Importanța istorică nu se poate explica prin afirmații ca „Este important pentru că este în cartea de istorie” sau „Este important pentru că eu sunt interesat de aceasta”, ci trebuie dovedită. O persoană sau un eveniment istoric poate dobândi o semnificație pentru cineva dacă pot fi incluse în contexte mai largi care dezvăluie ceva important pentru noi astăzi. De exemplu, unele moșteniri ale Revoluției Franceze care sunt încă semnificative astăzi includ: Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului – un document fundamental în istoria drepturilor omului din întreaga lume, bazat pe ideea că toți cetățenii ar trebui să aibă drepturi și oportunități egale în societate; guvern reprezentativ – ghidat de înțelegerea faptului că liderii pot guverna numai cu acordul poporului; principiul separării puterilor în stat – executivă, legislativă și judecătorească; democratizarea vieții politice în diferite țări din Europa și apariția a mai multor democrații reprezentative în întreaga lume.