Utilizarea și înțelegerea resurselor bazate pe TIC la istorie
22/11/2014	Autor: Bocean Gabriel

 

Globalizarea și schimbările tehnologice au generat o nouă economie globală, propulsată de tehnologie, alimentată de informații și bazată pe cunoaștere. Apariția acestei noi economii are implicații serioase asupra naturii și scopului instituțiilor de învățământ. Pătrunderea noilor tehnologii în toate domeniile, împreună cu alte evenimente care au avut loc în ultimele decenii, au transformat peisajul nostru social. Implicațiile sunt atât de profunde încât se poate vorbi de o nouă paradigmă economică, cea a tehnologiei informației, ale cărei caracteristici sunt baza materială a „societății rețea”. Aceasta are puterea și influența de a pătrunde esența vieții și a minții, afectând societatea în ansamblul său.

Școala, care întotdeauna a urmat mersul societății, cunoaște în prezent un decalaj evident între utilizarea TIC în diferite activități sociale și economice cotidiene și ceea ce se face în școli. Pentru că accesul la informație continuă să crească exponențial, școlile nu pot rămâne simple locuri de transmitere a unui set de cunoștințe de la profesor la elev într-o perioadă fixă de timp. Mai degrabă, instituțiile de învățământ trebuie să promoveze competența de „a învăța să înveți”, adică, dobândirea de cunoștințe și abilități care fac posibilă învățarea continuă pe parcursul întregii vieți. Alvin Toffler îi numește „analfabeții secolului 21” nu pe cei care nu pot citi și scrie ci pe „cei care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța”. În această societate Internetul este de o importanță fundamentală, fiind văzut nu doar ca o tehnologie, ci ca un mijloc de organizare a comunicării și interacțiunii sociale.

Cu toate că tehnologia domină toate domeniile, penetrarea tehnologiei educaționale a fost limitată și neuniformă, ideile inovatoare găsind puține căi de pătrundere în școli. De fapt, diverse studii au arătat diferența progresivă ce apare între introducerea de noi tehnologii în societate și progresul lent în domeniul educației, în pofida resurselor materiale alocate. Mai mult decât atât, încercările de a folosi resursele informatice la clasă au fost dominate de o metodologie de rutină și aplicarea ei a fost stânjenită de lipsa de formare a cadrelor didactice și de teama de a utiliza tehnologia. Pe scurt, acest decalaj imens între atitudinile sociale și mediul școlar poate fi explicat prin existența unor numeroase dificultăți și probleme, unele financiare și educaționale, iar altele de aspect mental și cultural.

Rezistența la schimbare, caracteristicile unui model educațional tradițional tipic al societății industriale, teama profesorilor de a nu pierdere controlul asupra procesului educațional prin schimbarea rolului profesorului, lipsa de competențe TIC, orele suplimentare necesare, viteza mare cu care se desfășoară progresul tehnologic, împiedică integrarea tehnologiei digitale în procesul de învățământ. Prin urmare, astăzi, marea majoritate a cadrelor didactice nu utilizează TIC în mod obișnuit în sala de clasă. Tehnologia a transformat modul în care trăim, lucrăm și ne distrăm. Ea a extins accesul la informații și a accelerat comunicațiile. Aceasta a crescut productivitatea și eficiența, a consolidat economia și a îmbunătățit calitatea vieții noastre. Valorificarea puterii noilor tehnologii va transforma educația prin focalizarea activităților educative pe dezvoltarea de competențe pentru secolul XXI – comunicare, civism, gândire critică, cooperare, competențe digitale etc.

TIC (Tehnologia informației și comunicațiilor) definește un set divers de instrumente tehnologice (în primul rând calculatoarele) și resursele utilizate pentru a comunica și pentru a crea, difuza, stoca și gestiona informații: Internetul, tehnologiile de radiodifuziune (radio și televiziune), precum și telefonia. Scopul introducerii TIC în procesul învățării istoriei este acela al îmbunătățirii și chiar al restructurării modului de predare-învățare-evaluare prin adaptarea curriculumului acestei discipline la cerințele societății informatizate. TIC vine cu soluții la cererea crescândă de educație, la nevoia de diversificare a ofertelor instituțiilor de formare, pe multiple planuri: actorii implicați, conținuturile vehiculate, proceduri de evaluare, proceduri de management instituțional, activități extrașcolare. Învățarea digitală poate fi folosită pentru a ajuta la dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor, precum şi la dobândirea unei gândiri și înţelegeri istorice. Elevii pot folosi aplicații Internet şi multimedia pentru a accesa, selecta, interpreta şi evalua mai multe tipuri de surse istorice. Ei pot utiliza TIC pentru a comunica ideile lor în mod eficient şi de a organiza şi prezenta informaţii. În acest fel, se poate crea un mediu de învăţare independent ce urmărește a le dezvolta încrederea, oferindu-le posibilitatea de a revizui şi de a modifica activitatea lor. TIC este un instrument cu un potențial puternic ce oferă extinderea oportunităților educaționale, atât formale, cât și non-formale, pentru populațiile aflate în afara centrelor urbane, în localitățile rurale și în locații împrăștiate, unde în mod tradițional există grupuri excluse de la educație din motive culturale sau sociale, cum ar fi minoritățile etnice, persoanele cu handicap și persoanele în vârstă, precum și toate celelalte care din motive de cost sau din cauza constrângerilor de timp nu sunt în măsură să dobândească o educație disponibilă în centre educaționale puternice. Este o resursă extrem de flexibilă, care poate fi folosită într-o varietate de moduri.

O trăsătură definitorie a TIC este capacitatea acesteia de a transcende timpul și spațiul. Oricând și oriunde, TIC face posibilă învățarea asincronă sau învățarea caracterizată de un decalaj de timp între furnizarea de instruire și primirea unor resurse educaționale. Online, de exemplu, se poate accesa suportul didactic 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. De asemenea, TIC furnizează învățământului programe educaționale difuzate la radio sau televiziune, ceea ce reprezintă o derogare de la necesitatea ca toți elevii și instructorii să fie într-o singură locație fizică. În plus, anumite tipuri de TIC, cum ar fi tehnologiile de teleconferință, permit ca instruirea să fie acordată simultan mai multor elevi, dispersați geografic (exemplu de învățare sincronă).

Accesul la resurse permite profesorilor și elevilor să nu se mai bazeze exclusiv pe cărți tipărite și alte materiale fizice din mass-media adăpostite în biblioteci (și care sunt disponibile în cantități limitate) pentru nevoile lor educaționale. Cu Internet și World Wide Web, sunt disponibile și pot fi acum accesate de oriunde, la orice moment al zilei și de către un număr nelimitat de oameni, o multitudine de materiale de învățare pentru aproape fiecare subiect și într-o varietate de mass-media. Aceasta se dovedește a fi deosebit de importantă pentru multe școli din țările în curs de dezvoltare, și chiar unele din țările dezvoltate, care au resurse limitate și depășite de bibliotecă. TIC facilitează, de asemenea, accesul la resurse, persoane-mentori, experți, cercetători, profesioniști.

Se impune a clarifica rolul care trebuie atribuit mass-mediei ca resursă de predare. O abordare mai consistentă propune a se utiliza resursele informatice în calitate de componente ale procesului de învățare. Ele nu sunt un moft sau un capriciu de predare ci trebuie să fie integrate în toate activitățile de predare. Ar trebui remarcat faptul că utilizarea celor mai avansate mijloace tehnologice, nu aduc și o creștere a eficienței actului de predare-învățare. Internetul nu este un panaceu didactic, dar este un instrument ce poate facilita învățarea elevilor și pregătirea cadrelor didactice. Internetul poate fi utilizat nu doar ca un spațiu ce permite colectarea unor informații pentru analiză și evaluare. Mai mult, TIC îi poate determina pe profesori să-și regândească strategiile de predare și să fie mai receptivi la schimbările de metodologie.

Strategiile și aplicațiile inovatoare în predarea istoriei sunt condiționate de construirea unor concepte educaționale moderne, dezvoltarea de noi materiale didactice și formarea cadrelor didactice specializate în predarea într-un spațiul digital în care elevii pot învăța să se miște și să participe în ritm propriu. Învățarea digitală oferă prin tehnologie elevilor un element de control asupra timpului, locului, modului și / sau ritmului de învățare. Învățarea nu mai este limitată în interiorul zidurilor unei săli de clasă, la ziua de școală sau la an școlar. Internetul și o proliferare a dispozitivelor de acces la Internet au dat elevilor posibilitatea de a învăța oricând și oriunde.

Învățarea nu mai este limitată la pedagogia utilizată de către profesor. Software-ul interactiv și adaptabil permite elevilor să învețe în stilul lor propriu, personalizând învățarea și angajarea în procesul învățării. Noile tehnologii de învățare furnizează date în timp real, care le oferă cadrelor didactice informațiile de care au nevoie pentru a ajusta instruirea pentru a satisface nevoile unice ale fiecărui elev.

Învățarea nu mai este limitată de ritmul impus de întregul colectiv de elevi. Software-ul interactiv și adaptabil permite elevilor să învețe în propriul lor ritm, să petreacă mai mult timp sau mai puțin pe lecții sau teme pentru a atinge același nivel de învățare. Învățarea digitală înseamnă mai mult decât doar dotarea elevilor cu un calculator. Învățarea digitală necesită o combinație de tehnologie, conținut digital și instruire calificată. Conținutul digital este materialul didactic de înaltă calitate academică, care este oferit prin intermediul tehnologiei. Învățarea digitală nu numai că transformă accesul la informații și comunicații, dar oferă, de asemenea și noi metode de memorare, divertisment, acțiune și exprimare a emoțiilor. 

Diferite resurse TIC aplicate la predarea istoriei au contribuit la promovarea proceselor ce urmăresc să permită elevilor accesul la cunoștințe, diferit de cel tradițional. Inovarea învățării prin folosirea lor implică utilizarea unor noi strategii de predare, încurajându-se implicarea directă a elevilor prin sarcini de lucru ce implică investigarea istorică, în funcţie de nivelul lor, care să urmărească stimularea curiozităţii şi a iniţiativei în ceea ce priveşte colectarea de informaţii şi capacitatea acestora de a distinge principalele fapte. De asemenea, elevii trebuie încurajați să folosească propriile stiluri de învățare și să găsească modalităţi de îmbunătăţire a activităţii lor, de exemplu prin formularea propriilor întrebări şi planificarea propriilor lor anchete. Crearea unor evaluări și interpretări proprii prin explorarea mai multor idei şi puncte de vedere, inclusiv cea a lor, le sporește încrederea şi creativitatea gândirii critice.

Este necesar să se constate, pe scurt, ce fel de istorie ar trebui să fie predată, deoarece metodele, strategiile și resursele trebuie să urmărească dobândirea de competențe. Istoria ar trebui să îi ajute pe elevi să înțeleagă și să învețe, dar, de asemenea, ar trebui să poată să se folosească de ceea ce au învățat pentru a putea demonstra înţelegerile lor şi de a aplica cunoştinţele dobândite în moduri productive. Astfel, trebuie dezvoltate tehnici care să încurajeze munca în rândul elevilor de prelucrare și analiză a informației istorice. Predarea istoriei ar trebui să determine la elevi elementele de bază ale raționamentului și gândirii critice, organizarea informațiilor, luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.

În ceea ce privește resursele specifice folosite la predarea istoriei este cunoscut că încă din anii șaptezeci și optzeci ai secolului trecut au fost folosite diapozitive, filme video și televiziunea. Mai recent, dar cu aceeași funcție sunt folosite prezentările vizuale (PowerPoint). Cu aceste instrumente s-a încercat motivarea elevilor pentru realizarea unor activități noi, altele decât cel tradiționale, într-un cadru în care profesorul și manualul continuau să reprezinte singurele surse de informații. Elevii erau încurajați să aibă un rol activ prin verificarea informațiile conținute în proiecțiile oferite de manual, iar proiecțiile audiovizuale, care erau destul de rar folosite, ofereau un sprijin informațional unidirecțional. Apariția Internetului a creat posibilitatea accesării mai multor perspective și o deschidere spre numeroase modalități prin care se pot proiecta strategii didactice.

Tehnologia web poate fi folosită ca unul din factorii de bază ai inovației în educație, deoarece aceasta poate crea efecte pozitive în creșterea autonomiei elevilor, învățarea colaborativă și eficiența predării. Tehnologia este mecanismul care furnizează conținut învățării. Aceasta facilitează modul în care elevii primesc informațiile. Aceasta include accesul la Internet și hardware, care poate fi orice dispozitiv de acces la Internet – de la un calculator la un iPad sau la un smartphone. Tehnologia reprezintă instrumentul, nu modalitatea de folosire a informației. Anumite resurse TIC, cum ar fi crearea de rețele sociale, blog, wiki, webquest, podcast-uri, jocuri video, instrumente vizuale, tabla interactivă etc. pot fi folosite pentru a inova predarea istoriei. În orizontul următor apar noi instrumente care pot fi utilizate în activitatea didactică: dispozitive mobile, console de jocuri, realitate virtuală etc.. Toate aceste aplicații în sine, dacă nu sunt utilizate în mod corespunzător, nu vor conduce la inovații în predarea istoriei. Principala provocare este de a ne ghida spre o procesare a informațiilor sociale și construirea colaborativă a cunoștințelor. Aceste cooperative de învățare și de colaborare desfășoară un proces de transfer a informațiilor culturale și științifice de la un individ la altul sau de la o minte la alta.

Aplicațiile tehnologice sunt foarte interesante în procesul de predare, în special pentru realizarea unor proiecte de colaborare între profesori și studenți, precum și în rândul elevilor înșiși. În conformitate cu noile cerințe ale anilor tehnologici, este necesar ca profesorul să încurajeze participarea elevilor la un proiect de această natură, să organizeze și să structureze lucrarea care urmează să fie făcută și să le coordoneze primii pași în efectuarea acestor practici.

Profesorii sunt esențiali în procesul învățării digitale. Tehnologia poate schimba rolul profesorului, dar niciodată nu va elimina nevoia unui profesor. Învățarea digitală conferă profesorilor un rol de îndrumare și asistență personalizată elevilor pentru ca aceștia să învețe și să rămână pe calea cea dreaptă pe tot parcursul procesului educațional. Profesorii ar putea fi ghizii elevilor în procesul de dobândire de competențe și atitudini, și nu, înțeleptul de la catedră. Profesorul nu mai este la clasă singurul posesor al cunoștințelor, ci un facilitator în urmărirea lor.

Profesorii nu vor fi niciodată înlocuiți de tehnologie. Profesorul nu este marginalizat, însă rolul său se schimbă: trebuie să fie proprietarul unor noi abilități și competențe, să se familiarizeze cu software-ul (programele), precum și să planifice adecvat includerea noilor tehnologii în programarea lecțiilor. Învățarea digitală oferă o educație de înaltă calitate pentru elevii care nu pot participa la cursurile desfășurate la școală din cauze medicale, cum ar fi dezabilități fizice sau alergii acute, sau din alte motive, cum ar fi hărțuirea, precum și pentru părinții care doresc să personalizeze educația copiilor pentru a satisface nevoile și interesele lor particulare și pentru elevii motivați care sunt cuprinși de dorința înnăscută de a studia mai mult decât prevede programa școlară. Această activitate presupune că elevii și profesorii nu sunt în aceeași locație.

Învățarea digitală se poate combina cu alte moduri de învățare cum ar fi cea coordonată de către un cadru didactic, discuțiile de grup, învățarea bazată pe proiecte de grup și individuale într-un cadru supravegheat. Elevii și profesorii sunt în aceeași locație. Se asigură elevilor o atmosferă de lucru care nu devine niciodată plictisitoare. Elevii cu ritm de muncă mai lent vor fi ajutați să recupereze. Elevii care excelează într-un domeniu pot merge cu aprofundarea cunoștințelor mai departe spre mediul academic. În schimb, elevii care întâmpină dificultăți în procesul de învățare pot petrece un timp suplimentar necesar pentru a stăpâni aceste competențe, sub îndrumarea profesorului – fie de la distanță, fie în contact direct. În școlile care adoptă „blended learning”, acești elevi pot rămâne în aceeași clasă ca și colegii lor, chiar dacă învățarea lor individuală se realizează pe căi diferite. Blended learning este un sistem care propune un model de combinare a educației tradiționale cu soluții oferite de TIC. Elevilor le sunt atribuite materiale didactice (de imprimare) prin intermediul on-line, beneficiază de sesiuni de mentorat on-line cu profesorul lor prin intermediul chat sau fac parte dintr-o grupă de studiu a clasei prin intermediul e-mailului. De asemenea, TIC poate oferi pretextul pentru schimbări metodologice oferind instrumente utile care să promoveze o îmbunătățire semnificativă și valoroasă a învățării. Astfel, ca o componentă didactică, aceste tehnologii îi pot ajuta pe elevi să dezvolte abilități în comunicare, analiză, rezolvarea de probleme, precum și de gestionare și interpretare a informațiilor.

Internetul trebuie să fie utilizat pentru a sprijini mediile de învățare bazate pe teoria constructivistă a lui Vygotsky, deoarece aceasta servește la procesarea informațiilor, promovează gândirea abstractă și poate oferi soluții de rezolvare a problemelor. Tehnologia facilitează elevilor construirea unor cunoștințe și concepte pornind de la ideile și preocupările lor anterioare. Doolittle și Hicks, folosindu-se de constructivism, au dezvoltat șase strategii pe care profesorii le pot folosi ca metodologii de predare a istoriei bazate pe utilizarea Internetului:

■ utilizarea Internetului ca un instrument pentru a fi interogat;

■ utilizarea tehnologiei în scopul de a conferi autenticitate;

■ facilitarea procesului de raționament de către elevi;

■ utilizarea Internetului pentru a facilita interacțiunea socială;

■ folosirea informațiilor, astfel încât elevii să dobândească mai multe perspective asupra omenirii, problemelor și evenimentelor ce au avut și au loc.

O funcție importantă a tehnologiei este localizarea informațiilor necesare pentru a rezolva sarcinile de lucru trasate de profesor sau pentru a efectua diferite tipuri de cercetare. În trecut, cercetarea istorică se limita la resursele oferite doar de biblioteca școlară sau locală. Acum, Internetul aduce o cantitate aparent fără sfârșit de informații cu privire la aproape orice subiect, și este posibil ca elevii să aleagă subiecte bazate pe interese personale, mai degrabă decât pe disponibilitatea resurselor.

Proiecte de cercetare și investigare a informației istorice pe Internet câștigă rapid în popularitate. Un număr tot mai mare de cadre didactice atribuie sarcini de cercetare pe Internet pentru elevi în timpul anului școlar. Utilizarea Internetului pentru a aduna informații pentru rezolvarea problemelor, uneori, seamănă cu o versiune modernă de cercetare la bibliotecă, în care elevii adună și sintetizează informațiile din rapoartele publicate. În ciuda faptului că sarcina pare tradițională, caracteristicile acestui nou mediu necesită abilități speciale pentru elevi. Volumul mare de informații permite elevilor să studieze aproape orice subiect, dar, de asemenea, face mai dificilă localizarea informației corecte din multitudinea de pagini web care pot fi localizate. În plus, ușurința de a publica și accesa materialele pe Internet crește probabilitatea ca elevii să se întâlnească cu informații inexacte sau părtinitoare. Ca urmare, elevii trebuie să învețe strategii noi pentru efectuarea căutărilor și evaluarea informațiilor, în scopul de a încuraja gândirea independentă, creativă și inteligentă. În plus față de funcția sa de sursă de informare, Internetul dezvoltă capacități de comunicare și interacțiune și oferă multe oportunități educaționale inovative. Mulți elevi se găsesc în imposibilitatea de a găsi sau de a înțelege resursele disponibile. În astfel de cazuri, profesorii au un rol important pentru TIC prin medierea legăturii dintre elevii lor și informația istorică.

Folosirea noilor tehnologii în educație va eșua, fără o schimbare a modului în care se predă la școală. Dacă nu se schimbă metodologia, instrumentele TIC în sine nu aduc nici o îmbunătățire a performanței școlare. Printr-o abordare diferită la clasă, profesorii urmează să conducă și să coordoneze activitatea elevilor, să corecteze exercițiile și să evalueze dobândirea de cunoștințe. Acești elevi, nativi digitali, care folosesc noile tehnologii sunt mai autonomi, aventuroși și curioși. Numeroase studii arată că utilizarea Internetului și a altor resurse TIC în sălile de clasă îmbunătățesc procesul de predare prin crearea unei atmosfere de predare dinamice în urma căreia a crescut implicarea elevilor și încrederea elevilor să-și manifeste competențele dobândite și încurajează activitatea de cooperare atât cu cadrele didactice, cât și cu colegii. Tot aceste studii arată că, dacă nu este implicată și pregătirea profesorilor, informatizarea nu produce decât o schimbare superficială în dobândirea de cunoștințe. Profesorii au nevoie de modele de predare de referință și să învețe cele mai bune practici de utilizare TIC.

Metodele tradiționale ce permit transferul de cunoștințe în educație, așa cum acestea sunt realizate astăzi de către sistemul și instituțiile de învățământ, devin caduce. Elevii devin din receptori pasivi de cunoștințe, agenți activi în actul educațional, TIC oferindu-le o mulțime de posibilități metodologice, cum ar fi:

● învățarea distributivă – cunoașterea poate fi dobândită nu doar din manuale sau expunerea profesorului la clasă, ci și prin accesul la noi surse de informații, materiale noi etc.. Cel mai important lucru este schimbarea și faptul că utilizarea instrumentelor TIC îi ajută să învețe singuri, profesorul nu este singurul care îi învață, el devine un mediator de cunoștințe.

● învățarea reciprocă – elevii învață unii de la alții prin discuții, prin colaborare web, întâlniri virtuale, forumuri, chat, etc.

● învățarea independentă – se realizează prin efectuarea unor investigații istorice și învățarea bazată pe proiecte, prin problematizare, studii de caz, utilizând surse istorice digitalizate cu participarea și îndrumarea cadrelor didactice.

● cooperarea în procesul de învățare, pentru a crea medii de învățare colaborative, fără frontiere, construirea de cunoștințe prin sprijinirea elevilor cu dificultăți de către colegi. Elevii pot efectua proiecte de colaborare online cu instrumente, cum ar fi wiki, webquest, rețele sociale, etc., care servesc ca mediatori ai procesului de predare și învățare.

● strategii de simulare – elevii pot recrea, prin instrumente interactive, un eveniment sau un proces istoric, folosind creativitatea lor.

● predarea prin colaborare – forumurile, grupurile de discuții, rețelele etc. pot fi utilizate de profesori pentru expunerea unor sarcini de lucru, informații, opinii, experiențe, link-uri.

Aplicațiile tehnologice sunt foarte interesante în procesul de predare, în special pentru realizarea unor proiecte de colaborare între profesori și studenți, precum și în rândul elevilor înșiși. În conformitate cu cerințele anilor tehnologici este necesar ca profesorul să încurajeze elevii să participe la un proiect de această natură, să organizeze și să structureze lucrarea care urmează să fie făcută și să le coordoneze primii pași în efectuarea acestor practici. Deși TIC creează oportunități pentru schimbări fundamentale asupra modului în care profesorii predau și elevii învață, studii recente au indicat faptul că doar o treime din cadrele didactice se simt pregătite s-o folosească în mod eficient. Se impune realizarea unor schimbări metodologice prin care să se găsească posibilitatea de a încorpora în activitățile de la clasă resursele care îndeplinesc obiective importante de învățare.

Cercetările au arătat că, pentru a încorpora tehnologia în instruirea elevilor, este nevoie de timp și de urmărirea unui tipar. Inițial, cadrele didactice includeau noile tehnologii în demersul educațional pe care îl realizau în mod tradițional. Apoi, după ce au apărut schimbări la elevii lor – inclusiv îmbunătățiri în comportament, absenteism, colaborare și învățare independentă – cadrele didactice începeau treptat să experimenteze moduri de a folosi tehnologia de predare alternativă. De multe ori a fost nevoie de patru ani sau mai mult de la încercările inițiale pentru a putea fi observate schimbările produse în procesul de învățare. Cercetările indică faptul că schimbările de la toate nivelurile vor fi necesare pentru folosirea pe scară largă și eficientă a tehnologiei. Programele de formare continuă trebuie să dedice o parte substanțială din bugetul lor dezvoltării profesionale extinse și suportului tehnic, să încurajeze o cultură de colaborare în care cadrele didactice lucrează împreună pentru a explora utilizări mai eficiente ale tehnologiei, însă pentru acestea trebuie să se modifice sistemele de evaluare pentru a se putea măsura schimbările care rezultă din utilizarea tehnologiei eficiente.

Progresele în hardware și software au potențialul de a aduce schimbări fundamentale în modul în care tehnologia este integrată în educație. Omniprezente, bine integrate, instrumentele tehnologice vor redefini desfășurarea procesul educațional și vor asigura soluții personalizate pentru nevoile de învățare ale adulților și copiilor.