Competențele sunt un set de atitudini, abilități și cunoștințe interdependente, care sunt activate și aplicate într-un anumit context pentru a face față cu succes provocărilor sociale, culturale, economice, tehnologice și globale ale secolului XXI.

Prin studiul istoriei sunt dobândite importante abilități și calități uzuale ale minții, precum și câteva date de bază despre factorii care ne afectează propria viață. Utilizarea disciplinată a abilităților de cercetare și comunicare (scriere, dezbatere și prezentare), precum și cele de evaluare a diverselor interpretări aplicate ideilor, tendințelor și evenimentelor mari pentru a formula argumente logice, oral sau în scris, este tocmai tipul de educație care dezvoltă competențele cerute pentru a deveni buni cetățeni și sunt ușor transferabile pentru multe ocupații și cariere și, bineînțeles, în viața însăși.

Competențele specifice istoriei :

֍ necesită dezvoltarea capacității de a cunoaște și înțelege proceduri, instrumente și metode de gândire care definesc disciplina istorie. Formarea de competențe istorice începe odată cu o mai bună înțelegere a naturii anchetei istorice. Istoria nu este „trecutul” descris într-o singură narațiune istorică. Din moment ce istoria este supusă interpretării, orice narațiune poate fi la fel de valabilă. Este necesară evitarea promovării unei poziții subiectiviste prin dezvoltarea unei atitudini critice care operează prin recunoașterea și folosirea metodelor de lucru ce permit istoricilor să construiască interpretări argumentate asupra trecutului, atitudine care se poate dobândi prin lucru cu sursele istorice. Astfel de metode includ identificarea surselor relevante pentru interpretarea conținutului, coroborarea lor cu mai multe surse, compararea și contrastarea conținuturilor și contextualizarea prin care se încearcă plasarea în momentul și locul creării lor pentru a le înțelege în circumstanțele respective. În plus, istoricii se angajează într-o lectură atentă, completează lacunele existente în dovezi cu inferențe logice, rămân sceptici în ceea ce privește interpretările și lasă loc pentru noile dovezi care sunt în permanență descoperite. Ei sunt adepții folosirii dovezilor în scrierea și vorbirea persuasivă.

֍ solicită capacitatea de a lucra eficient cu sursele istorice. Sursele istorice includ toate resursele și dovezile pe care istoricii și arheologii le folosesc pentru cercetarea trecutului, cum ar fi sursele primare – documente guvernamentale, istorii orale, artefacte, fotografii, filme, date numerice, opere de artă, muzică, modă etc –, și sursele secundare – produse de alți istorici, cum ar fi: cărți de istorie, enciclopedii, grafice, hărți, diagrame, monografii, videoclipuri documentare, articole de ziar, site-uri web, manuale etc. Mai mult, sursele istorice includ și relatări produse de istorici amatori, cum ar ficțiunea istorică, filmele, cărțile populare, articole de revistă etc.

֍ nu au nevoie de o cunoaștere enciclopedică a faptelor istorice din fiecare perioadă sau spațiu istoric la nivel mondial. Istoricii nu au un astfel de volum de cunoștințe și acesta nu ar trebui să fie obiectivul final în învățarea istoriei. În schimb, competențele istorice presupun dobândirea unor abilități necesare pentru a citi, scrie, raționa și învăța cu ajutorul dovezilor istorice.

֍ impun înțelegerea conceptelor istorice metodologice care transcend orice moment sau loc. De exemplu, ar trebui să înțeleagă concepte cum ar fi: semnificația, empatia și judecata morală, continuitate și schimbare, cauză și efect, perspectiva, contestația și contestabilitatea.

֍ implică empatia istorică, înțelegându-se că ideile, credințele și valorile oamenilor din trecut care le-au influențat luarea deciziilor nu sunt cele cu care operăm noi în ziua de azi. Empatia istorică ne permite să înțelegem că acțiunile oamenilor din trecut au avut un sens pentru ei care a fost condiționat de înțelegerea și valorile timpurilor lor.

֍ impun evitarea gândirii reducționiste care simplifică complexitatea trecutului. Capcanele reducționiste includ: gândirea dualistă – care etichetează ca fiind unele politici la fel de bune sau rele și ignoră subtil atât avantajele cât și dezavantajele lor; clasificarea și etichetarea – ceea ce poate duce la stereotipuri sau la ignorarea excepțiilor istorice; personificarea grupurilor – care dau în mod incorect unor națiuni, de exemplu, anumite trăsături fizice; și ignorarea perspectivelor minoritare.

֍ ne permit să construim independent interpretări ale trecutului pe baza unor dovezi istorice. Profesorii facilitează activități și evaluări care-i ajută pe elevi să-și construiască propriile interpretări ale trecutului, mai degrabă decât să-și amintească interpretările construite de alții. În plus, competențele istorice permit elevilor să folosească dovezi pentru a-și apăra convingător în scris sau oral interpretarea lor construită în mod independent.

Obiectivul dobândirii competențelor specifice istoriei nu este de a produce mini istorici, ci tineri și adulți care sunt capabili de a interpreta și de a crea texte complexe ale epocii informației, de a demonstra abilități de gândire critică și creativă, de a colabora și comunica eficient cu cei din jur, atât individual cât și ca parte a unui grup.