Între anii 1330 - 1530, orașele din peninsula italiană au devenit centrele intelectuale și artistice ale Europei. A fost o perioadă în care au fost redescoperite textele clasice greco-romane, reînnoind astfel ideile, arhitectura, artele și valorile antice. Prin sărbătorirea frumuseții naturii și a demnității omenirii, artiștii și învățații Renașterii au contribuit la formarea istoriei intelectuale și culturale a lumii moderne. Pe parcursul secolului al XV-lea, Michelangelo, Leonardo da Vinci și mulți alți sculptori și pictori renascentiști s-au bucurat de patronajul familiilor bogate și au produs o parte din „lucrările nemuritoare ale experienței europene”. Ultima perioadă de inovație artistică în Italia are loc de la 1490 la 1530 când papii, inclusiv Iulius al II-lea, au comandat picturi, sculpturi și biserici.

Totuși, slăbite de turbulențele politice interne, statele italienești italiene au fost distruse de invadatorii străini începând cu anul 1494. Imposibil de rezistat invaziei franceze și apoi dominației spaniole, după 1530 orașele-state italienești nu au mai putut susține gloriile artistice, iar Renașterea s-a încheiat într-o stare de deprimare, într-un contrast izbitoar cu optimismul contagios care a caracterizat cele mai mari momente ale sale.