Giganţii
Giganţii sunt fiinţe mitologice de dimensiuni mult mai mari decât cele omeneşti, născute atunci când Uranos a fost rănit de fiul său Cronos, iar picături din sângele lui au căzut pe pământ (Gaia) fecundându-l. Una din variantele tradiţiei spune că locul unde s-au născut a fost la Flegra (în câmpiile arzătoare), alta la Palene.
Înfăţişarea lor era înspăimântătoare datorită dimensiunilor supraomeneşti şi a aspectului sălbatic. Hesiod spune că aspectul războinic era dat de platoşele lucitoare de bronz şi de lăncile lungi cu care erau înarmaţi. Alte reprezentări antice îi arată îmbrăcaţi în piei de animale, mutând pietre şi trunchiuri de copaci. Partea de jos a corpului era asemănătoare cu a unor şerpi încolăciţi. Poemele homerice arată că giganţii au format o populaţie sălbatică şi războinică, care a pierit o dată cu propriul ei rege, Eurimedon.
Tradiţia literară descrie războiul giganţilor (gigantomahia) împotriva cerului şi a zeilor din Olimp, în care au fost sprijiniţi de mama lor, Gaia. A fost o luptă de proporţii şi primordială, în care scriitorii antici au văzut înfruntarea dintre două principii îndepărtate şi opuse, cel ceresc, pe de o parte, şi cel legat de pământ şi de o religiozitate mai veche, de cealaltă. Zeii olimpici au câştigat lupta datorită unui muritor care a luptat alături de ei, Heracle. Odată cu victoria olimpienilor a început şi o nouă ordine divină, care a înlocuit-o pe cea titanică, mai veche.
Giganţii au fost înfrânţi pe rând, poveştile mitice relatând detaliat sfârşitul fiecăruia dintre ei :
■ Heracle, ştiind că puternicul gigant Alcioneu nu putea fi învins decât în afara patriei sale, l-a atras dincolo de graniţele ţinutului Palene şi abia acolo a reuşit să-l înfrângă;
■ Polibotes a fost omorât de Poseidon, care l-a strivit cu insula Nisiros;
■ Euritos şi alţii au fost sufocaţi de coardele de viţă-de-vie pe care Dionysos le-a făcut să crească;
■ Palas a fost jupuit de viu, iar din pielea lui s-a făcut un scut;
■ Efialtes a fost orbit de Apollo şi Heracle;
■ Encelad a fost învins de Athena, care l-a îngropat sub insula Sicilia;
■ Porfirion s-a luptat cu Hera şi Heracle, dar a fost învins de dragostea pentru Hera, pe care Zeus a pus-o în inima lui şi care l-a transformat într-o pradă uşoară pentru fulgerul său şi pentru săgeţile lui Heracle;
■ Hipolit a fost ucis de Hermes.
După înfrângerea acestora tradiţia spune că mulţi alţi giganţi au fost îngropaţi sub vulcani (de exemplu, Encelad sub Etna). Mitologia clasică susţinea că între regiunile vulcanice şi aceste puternice fiinţe primordiale încă mai există o strânsă legătură, explicată şi prin convulsiile vulcanice ale pământului puse pe seama acestor fiinţe mitice.
Ciclopii
Ciclopii sunt creaturi mitice fabuloase descrise de tradiţie că făceau parte dintr-un neam de făpturi uriaşe, sălbatice şi crude, care ocupau o zonă îndepărtată, de obicei identificată cu Sicilia. Aveau dimensiuni uriaşe, devorau oameni şi nu respectau legile lui Zeus. Erau recunoscuţi după singurul ochi rotund în mijlocul frunţii (numele lor înseamnă făpturi cu ochii rotunzi), iar conducătorul lor era Polifem.
Hesiod scrie că au existat trei ciclopi titani, fiii lui Uranos şi ai Gaiei, şi se numeau Argeş, Brontes şi Steropes. La fel ca şi cei descrişi de Homer, aceştia aveau un singur ochi în mijlocul frunţii. Ciclopii au fost închişi în Tartar de către Cronos, însă Zeus i-a eliberat. Drept recunoştinţă, ei i-au făurit lui Zeus fulgerul, lui Poseidon tridentul, iar lui Pluton coiful, atributele tipice ale acestor zei. Mai târziu, au fost omorâţi de Apollon, care i-a considerat vinovaţi pe ciclopi de moartea fiului său, Asclepios, ucis de fulgerul pe care aceştia i l-au dăruit lui Zeus.
Ciclopii sunt amintiţi, într-o altă tradiţie, ca fiind ajutoarele lui Hefaistos, lucrând cu el în atelierele aflate în vulcani, unde confecţionau armuri şi arme zeilor şi eroilor. Numărul lor este mai mare, pe lângă cei menţionaţi de Hesiod fiind amintiţi Piracmon şi Acamas.
Cea mai cunoscută povestire mitică referitoare la ciclopi este cea în care Ulise intră în peştera lui ciclopului Polifem, un uriaş ce avea un singur ochi rotund aşezat în mijlocul frunţii, împreună cu câţiva tovarăşi (în Odiseea, 9), dintre care doi sunt devoraţi de monstru, restul fiind închişi. Ulise reuşeşte să se elibereze orbindu-l pe ciclop cu un par înroşit în foc, după ce îl îmbată. Evadarea din peşteră se face prin prinderea lor de pântecele oilor din turma lui Polifem care sunt mânate afară din peșteră de acesta. Polifem este unul din ciclopii din Sicilia, fiul lui Poseidon şi al unei nimfe. Devora carne de om şi-i dispreţuia legile zeilor olimpieni. Numele său se traduce cu sensul cu multe glasuri sau zgomotos. Trăia într-o peşteră de pe muntele Etna, pe povârnişurile căruia îşi păştea turmele. Celebră şi mult cântată de poeţi a fost iubirea sa neîmpărtăşită pentru frumoasa nimfă Galateea, care l-a respins, preferându-l pe Acis. Polifem şi-a ucis însă rivalul, strivindu-l sub un bolovan enorm.
Autori antici vorbesc despre munca ciclopilor depusă la construirea unor ziduri, palate, morminte realizate cu mari blocuri de piatră juxtapuse, care se pot vedea şi astăzi la Micene, Tirint şi în numeroase alte centre din Grecia şi din Italia. Dimensiunile gigantice atribuite lor au făcut să apară adjectivul ciclopic, folosit pentru a indica o muncă sau o încercare ce depăşeşte posibilităţile omeneşti.
Alți uriași
Aloidae sau Aloazi sunt doi giganţi, fii ai lui Poseidon şi ai Ifimediei, numiţi astfel întrucât se credea că erau fiii lui Aloeu. Numele lor erau Otos şi Efialtes, iar forţa şi curajul lor au devenit proverbiale. La vârsta de nouă ani, când statura lor depăşea deja 27 de coţi, au cutezat să pornească război împotriva zeilor olimpieni, încercând să prăvălească muntele Osa peste Olimp şi muntele Pelion peste Osa. Homer spune că ei ar fi reuşit dacă ar fi fost adulţi. Apollon însă i-a distrus înainte să se maturizeze. Totuşi, ei au reuşit să-l lege în lanţuri pe Ares, şi să-l ţină închis timp de 13 luni într-un vas de bronz. Pentru îndrăzneala lor sunt aspru pedepsiţi, fiind închişi în Tartar, legaţi spate la spate, sprijiniţi de o coloană şi chinuiţi de ţipătul neîntrerupt al unei cucuvele. O tradiţie spune că au murit din cauza dorinţei lor de a o viola pe Artemis. Apollon îi păcăleşte făcând să le apară în faţă o căprioară splendidă, pe care ei în încearcă să o vâneze, însă ei au fost străpunşi fiecare de săgeata trimisă de celălalt.
Alcioneu este unul din giganţi dintre cei mai puternici, fiul Gaiei şi ai lui Uranos. A fost un luptător de prim-plan în lupta dintre giganţi şi zei (gigantomahie). Pentru că era invincibil pe pământul său, Athna l-a sfătuit pe Heracle să-l atragă mai departe de casă, şi abia atunci eroul a izbutit să-l înfrângă, străpungându-l cu lancea, nu înainte însă ca gigantul să fi strivit cu o stâncă 24 dintre tovarăşii lui Heracle. La aflarea morţii lui Alcioneu, fiicele sale s-au aruncat în mare, fiind transformate în pescăruşi.
Anteu este un gigant rege din Libia, fiul lui Poseidon şi al Gaiei. Era invincibil atât timp cât era în contact cu pământul (mama sa Gaia). Heracle a descoperit sursa forţei sale ieşite din comun, l-a ridicat de la pământ şi l-a omorât.
Argos era un uriaş supranumit Panoptes (cel ce vede totul, atoatevăzătorul) sau Argos cel cu mulţi ochi. Tradiţiile nu se pun de acord cu cine îi era tată existând mai multe variante : fiul lui Agenor, sau al lui Arestor, sau al lui Inahos. Tradiţiile nu concordă nici asupra atribuirii personajului o sută de ochi. Hera i-a încredinţat rolul de păzitor al vacii în care fusese transformată Io. Hermes, la porunca lui Zeus, îl adoarme cu cântecul dulce al flautului său, după care i-a tăiat capul. Atunci, Hera a mutat cei o sută de ochi ai uriașului pe coada păunului, pasărea sa preferată.
Encelad era unul dintre giganţii cu o sută de braţe care au pornit războiul împotriva zeilor olimpieni. Fiul lui Tartar şi al Gaiei, este omorât de Zeus, care l-a îngropat apoi sub muntele Etna. Lupta dintre Athena şi Encelad este reprezentată într-un grup sculptural care împodobea frontonul templului aflat pe Acropole înainte de construirea Partenonului.
Gerion era un monstru ce avea trei capete sau, după alte tradiţii, avea trei trupuri unite. A fost regele Spartei şi avea o cireada de boi superbi, pe care Heracle i-a furat în timpul uneia dintre muncile sale.
Porfirion este unul dintre giganţii care au participat la lupta împotriva zeilor din Olimp. Porfirion s-a luptat cu Hera şi Heracle, dar a fost învins de dragostea pentru Hera, pe care Zeus a aprins-o în inima lui şi care l-a transformat într-o pradă uşoară pentru fulgerul regelui zeilor şi pentru săgeţile lui Heracle.
Titios este un gigant care a trăit în insula Eubeea şi era fiul Gaiei sau, după altă versiune, al lui Zeus şi al Elarei, la rândul ei fiica lui Orhomenos. Mama sa a murit înainte de a-l naşte, din cauza dimensiunilor exagerate ale fătului. A încercat să o violeze pe Latona, instigat de Hera, însă tentativa i-a fost curmată imediat de săgeţile zeiţei Artemis sau ale lui Apollon. O altă tradiţie spune că a fost fulgerat de însuşi regele zeilor. Gigantul a fost apoi aruncat în Tartar, unde a rămas întins, acoperind o suprafaţă cu lungimea de nouă sute de picioare. Era supus la chinuri continue, ficatul său devorat de doi vulturi sau doi şerpi, regenerându-se însă la fiecare lună nouă şi prelungindu-i astfel la nesfârşit tortura.



